Hotel Delta 4****, Tulcea


Hotelul Delta 4 stele este situat în centrul oraşului Tulcea, pe faleza fluviului Dunărea – locul de promenadă al locuitorilor şi al turiştilor, oaspeţi ai oraşului, şi în relativă apropiere de Aeroportul Delta Dunării Tulcea (15 km), de gara feroviară, de gara fluvială, de staţiile de transport cu autocarul, muzee şi alte instituţii.

Accesul în parcare şi în Hotelul Delta 4 stele se face din sensul giratoriu.

Păstrăm uşile deschise pe parcursul întregului an, atât pentru turiştii ce vin în scop de afaceri cât şi pentru cei care vor să cunoască frumuseţile naturale din Delta Dunării precum şi tradiţiile şi modul de viaţă al localnicilor.

În acest sens, suntem pregătiţi să vă punem la dispoziţie toate facilităţile necesare pentru cazare în Tulcea (punctul de unde începe Delta Dunării), organizarea de excursii în Delta Dunării, de sejururi, team building, conferinţe şi seminarii dar şi a altor evenimente importante pentru dumneavoastră:

**** 94 camere de cazare, dispuse pe 6 niveluri situate deasupra mezaninului, din care 2 Junior Suite, 7 Camere DeLuxe, 81 Camere Standard (47 camere cu pat matrimonial şi 34 camere cu două paturi separate) şi 4 Camere Standard Comunicante 2 câte 2 (una cu pat matrimonial şi una cu două paturi separate, pentru persoane cu dizabilităţi şi însoţitori).

**** Centrul SPA. Suntem încântaţi să va invităm la singurul centru SPA cu piscină interioară din Tulcea! Piscină, jacuzzi, saună umedă, sală de fitness şi masaj - toate vă oferă posibilitatea unei condiţii fizice excelente şi a unui stil de viaţă sănătos.

**** Restaurant. Restaurantul Delta, situat la mezaninul hotelului, este renumit atât pentru bucătăria tradiţional românească, cât şi pentru preparatele internaţionale, terasa hotelului fiind un loc confortabil şi deosebit pentru a servi orice masă.

**** 2 Săli de conferinţe: Sala Toma Caragiu, cu o capacitate de 220 locuri în configuraţie teatru, şi Sala Constantin Găvenea, cu o capacitate de 26 locuri în configuraţie board-room, ambele situate la mezaninul hotelului.

**** Baruri, cafenele şi terase – orientate în mare parte către portul turistic, reprezintă alegerea perfectă pentru cei care doresc să se bucure de o băutură excelentă într-o atmosferă relaxantă.

**** 4 Nave de agrement cu care, pe parcursul sezonului (martie – octombrie), organizăm excursii, croaziere, în Delta Dunării, pentru a-i descoperi secretele (colonii de pelicani, cormorani, viţă de vie sălbatică şi multe altele), şi plimbări private în care să puteţi îmbina afacerile cu relaxarea, pe parcursul întregului an, atunci când vremea este favorabilă.

 

http://www.hoteldelta.eu/hotel-4-stele

0240 506 147

ISACCEI, NR. 2
Tulcea
Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

Cumpară Brichete din Resturi Vegetale - Combustibil Solid

Gaseste-ne pe facebook

Alba Iulia | Amara | Arad | Azuga | Baile Herculane | Baile Olanesti | Baile Tusnad | Baisoara | Balea Lac | Balvanyos | Bicaz | Borsa | Borsec | Brad | Bran | Brasov | Breaza | Bucuresti | Busteni | Buzias | Campul lui Neag | Calimanesti Caciulata | Campulung Muscel | Campulung Moldovenesc | Cazanele Dunarii | Cavnic | Cheia | Chila Veche | Covasna | Constanta | Cluj Napoca | Costinesti | Craiova | Crisan | Dambovicioara | Deva | Dunavatul de Jos | Durau | Eforie Nord | Eforie Sud | Fagaras | Fundata | Geoagiu Bai | Gura Humorului | Gura Portitei | Gura Raului  | Horezu | Hunedoara | Iasi | Izvorul Rece | Jupiter | Jurilovka | Mahmudia | Mamaia | Mangalia | Medias | Mila 23 | Moeciu de Jos | Moeciu de Sus | Moldovita | Moneasa | Muntele Mic | Murighiol | Navodari | Neptun | Olimp | Oradea | Orsova | Paltinis | Parang | Paraul Rece | Poiana Brasov | Poiana Marului | Poiana Tapului | Polovragi | Praid | Predeal | Putna | Ramnicu Valcea | Ranca | Rasnov | Runcu | Sacele | Sambata de Sus | Saturn | Săpânța | Semenic | Sibiu | Sighisoara | Sinaia | Slanic Prahova | Slanic Moldova | Suceava | Sucevita | Sulina | Sovata | Straja | Timisoara | Timisul de Sus | Tismana | Tulcea | Venus | Vama Veche | Voineasa | 2 Mai | 23 August

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Delta Dunarii»Hotel Delta 4****, Tulcea